Valeriu Iftime: „O echipă demotivată, o echipă slabă”

Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, este nemulțumit de modul cum a pregătit antrenorul Costel Enache meciul de la Mediaș și de atitudinea jucătorilor care au dat impresia că deja sunt în vacanță.

„O echipă demotivată, o echipă slabă în seara asta. O echipă care a marcat un gol întâmplător și o echipă care a primit un gol dintr-o greșeală impardonabilă de portar. Dacă nu suntem foarte atenți, intrăm în zona retrogradării. În seara asta trebuia să facem măcar un egal. Cei de la Mediaș ne-au dominat iar noi nu am jucat forbal. Noi am făcut un fel de contraatac, de parcă jucam cu Real Madrid. O frică colosală. Ori jucăm fotbal, ori ne lăsăm. Cred că e o problemă și la Costel (n.r. Costel Enache). Prea multă tacticizare. Ne apărăm, ca să ce? Să batem pe Gaz Metan? Hai să jucăm fotbal. Aseară au jucat fotbal, care pe care. Eu sunt dezamăgit de lipsa asta de fotbal pe care o face Botoșaniul.
Mă gândesc la ce va fi din sezonul următor. Nu pot spune acum. Nu vreau ca Botoșaniul să fie o echipă dominată de Gaz Metan. Poate mă mai văd dominat și de cei de la Juventus. Nu îmi place echipa asta. Fotbalul e altceva. Apropo de meciul cu Craiova, dacă noi vrem ca ei să ne atace și noi să dăm gol pe contraatac, mai bine nu jucăm. Dacă luăm bătaie și de la Juventus, e o mare problemă”, a declarat Valeriu Iftime.