Răzvan Tincu: ”Obiectivul nostru e locul șapte la finalul play-out-ului”

Fundaşul central al FC Botoşani, Răzvan Tincu susţine că pentru Pandurii evitarea retrogradării ar însemna realizarea unei mare performanţe având în vedere situaţia în care se află.

„Nu este mai greu să te motivezi în faţa unui adversar cum este Pandurii. Ca fotbalist trebuie să fii la fel de bine motivat la fiecare meci indiferent de adversar. Personal cred că acest meci este unul foarte periculos. La situaţia lor, fiecare punct obţinut este un bonus. De asemenea, pentru ei savarea de la retrogradare ar fi o mare performanţă. Am demonstrat că suntem o echipă valoroasă, jucăm un fotbal bun şi sper ca în acest meci să profităm de ocaziile pe care le avem şi să reuşim să marcăm. Obiectivul nostru pe finalul acestui sezon regular este să acumulăm cât ma multe puncte posibile din cele puse în joc, iar în play-out să terminăm pe locul 7. Avem un lot foarte bun şi trebuie să luptăm pentru a câştiga fiecare meci”, a declarat Răzvan Tincu.