FC Botoșani intră luni, 9 noiembrie în urnele Cupei României

Casa Fotbalului găzduiește luni, 9 noiembrie, începând cu ora 15:30, procedura prin care vor fi stabilite duelurile din faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, ediția 2020-2021. În această rundă vor intra în competiție și cluburile din Liga 1.

În conformitate cu prevederile art.30.5 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la faza şaisprezecimilor de finală participă toate echipele din Liga 1 şi cele 16 câştigătoare ale fazei a patra. Jocurile din cadrul şaisprezecimilor se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate astfel:

URNA A: echipele care au ajuns în optimile Cupei României din sezonul precedent

Universitatea Craiova
AFC Astra
AFC Botoşani
SC FC FCSB SA
AFC Hermannstadt
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
ACS FC Academica Clinceni
SC FC Voluntari SA
ACSM Politehnica Iaşi
SC Dinamo 1948 SA
FC Petrolul Ploiești
AS FC Universitatea Cluj

URNA B: celelalte echipe care s-au calificat în faza şaisprezecimilor de finală

FC CFR 1907 Cluj SA
CS Gaz Metan Mediaş
FC Viitorul Constanţa SA
AFC Chindia Târgoviște
AFC UTA Arad
ACS Campionii Fotbal Club Argeş
AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
SCM Gloria Buzău
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
AFC Farul Constanţa
ACS ASU Politehnica Timişoara
AFC Dunărea 2005 Călăraşi
AFC Ripensia Timişoara
CS Concordia Chiajna
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
U Craiova 1948 SA
AFC Progresul 1944 Spartac
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
CSC Sânmartin
ACS Huşana Huşi

Se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (12 jocuri) şi, în continuare, cele 8 echipe rămase în urna B se grupează între ele (4 jocuri).

Din sezonul 2020-2021 al fazei naţionale a Cupei României, au intrat în vigoare o serie de modificări legate de regula de vârstă şi regimul suspendărilor stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020. Astfel, în partidele în care se întâlnesc formații de Liga 2 cu formații de Liga 3, în ceea ce privește regulile de vârstă ale tinerilor jucători, se vor aplica reglementările de la Liga 3.

Avertismentele (cartonașele galbene) primite de jucători până la etapa ”16”-imilor nu vor fi preluate în fazele superioare ale acestei competiții, astfel că începând cu acestea, cluburile vor ține o nouă evidență a (avertismentelor) cartonașelor galbene. Avertismentele (cartonaşele galbene) aplicate jucătorilor în jocurile disputate anterior fazei şaisprezecimilor de finală se anulează. Începând cu faza șaisprezecimilor de finală, un jucător care acumulează 2 (două) cartonaşe galbene, în meciuri diferite, va fi sancţionat cu suspendarea pentru un joc, următorul din cadrul Cupei României.

În cazul în care un jucător va acumula două cartonaşe galbene (câte unul în fiecare dintre cele două meciuri, respectiv din ”16”-imi şi optimi), acesta nu va avea drept de joc în meciul din faza sferturilor de finală. În cazul în care un jucător va primi doar un singur cartonaş galben în cele 2 meciuri mai sus menţionate, acesta va fi anulat, urmând să fie ţinută o evidenţă nouă începând cu faza sferturilor de finală.

Executarea suspendării pentru cartonaşele roşii primite de jucători / antrenori în jocurile Cupei României, indiferent de faza a competiţiei se face în primul joc oficial disputat de oricare dintre echipele clubului, indiferent de competiţie. În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

În conformitate cu principiile de desfăşurare a competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în ziua de 28 noiembrie cu începere de la ora 13:30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Sursa FRF:RO