Etapa 5 Play-out: ACS Poli Timișoara 0-1 FC Botoșani

Luni seară, în cadrul etapei a V –a din Liga, play-out, FC Botoșani a învins la limită, scor 0-1 formația antrenată de Leo Grozavu, ACS Poli Timișoara. Golul partidei a fost marcat de Mircea Axente în minutul 61 după o combinație cu Cătălin Golofca.

Echipa de start:
Cobrea- Dumitraş, Plămadă, Burcă, Acsinte- Cucu (78` Fulop), Oaidă, Moruţan (68` Serediuc), Rodriguez, Golofca (73` Chitoșcă)- Axente.

FC Botoșani a început bine partida și în secunda 30 putea deschide scorul prin Mircea Axente care a șutat spre poartă dar mingea a lovit în bara porții lui Straton. Replica gazdelor a venit în minutul 2 când Gabi Vașvari, fostul căpitan al FC Botoșani, a șutat din marginea careului dar mingea a trecut pe lângă poartă. Timișorenii controlează jocul, își crează câteva oportunități de a marca dar Enescu, Ciucur și Haruț nu reușesc să reia pe poarta apărată de Cobrea iar la pauză era 0-0.

Repriza secundă începe cu timișorenii în atac, Enescu și Vașvari au două șanse de gol dar cei care înscriu sunt botoșănenii. În minutul 61, Golofca îi centrează lui Axente iar atacantul echipei FC Botoșani deschide scorul. Cinci minute mai târziu, gazdele au șansa egalării la șutul lui Munteanu dar Cobrea are o intervenție foarte bună și respinge în corner. Mihai Roman al timișorenilor are și el șansa golului dar Cobrea se opune și de această dată. Pe finalul partidei, Poli Timișoara nu a mai avut forța de a pune probleme în atac iar FC Botoșani s-a impus cu 1-0.