Etapa 27: Chindia Târgoviște 1-1 FC Botoșani

Duminică de la ora 12.30, FC Botoșani a disputat partida din etapa a 27-a a Ligii 1 în deplasare cu Chindia Târgoviște pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Elevii lui Marius Croitoru au obținut un punct, scor 1-1, pentru Chindia punctând Richard Sila în minutul 13, iar pentru botoșăneni a marcat Mateus Barbosa în minutul 53.

Echipele de start:

Chindia: Moldovan – Butean, Pițian, Iacob, Căpușă – Sila, Dulca, Passaglia, M. Șerban – Popa, Florea

Rezerve: Căbuz, Roumpoulakou, Corbu, Jipa, Ioniță, Cherchez, Celea, Cantave, Chunchucov

 

FC Botoșani: Pap – Braun, Dican, Dawa, Țigănașu – Florescu, Papa, Tîrcoveanu – Mailat, M. Roman II, Santos

Rezerva: Contra, Patache, Neciu, Petkovski, Dragu, Lupeta, Maxim, David

 

În minutul 9, gazdele au cerut penalty la intervenția lui Dawa asupra lui Florea dar centralul Bogdan Dumitrache a lăsat jocul să continue. Trei minute mai târziu, Chindia deschide scorul prin Richard Sila, fostul atacant al FC Botoșani, care l-a învins pe Pap cu un șut la colțul scurt. Reluările au arătat că Sila a plecat dintr-o poziție de ofsaid iar golul ar fi trebuit anulat.

FC Botoșani începe mai bine repriza secundă și în minutul 53, Tîrcoveanu îi pasează foarte bine lui  Mateus Santos iar brazilianul marchează pentru 1-1. După egalare, jucătorii lui Croitoru nu fac pasul înapoi, au o posesie mai bună și încearcă să marcheze încă un gol. În minutul 83, Florescu șutează puțin pe lângă poartă din marginea careului.

Partida se încheie cu scorul de 1-1 iar FC Botoșani are 45 de puncte, cu trei etape înainte de finalul returului. Duminica viitoare, de la 15.30, FC Botoșani va juca pe teren propriu împotriva formației CS Mioveni.