Etapa 22: FC Botoșani 1-1 CS Concordia Chiajna

FC Botoșani a obținut duminică seară un rezultat de egalitate în primul meci oficial din noul an, scor 1-1, meci contând pentru etapa a 22-a a Ligii 1 Orange.

Pe o ceață densă oaspeții au deschis scorul în minutul 18 în urma unui penalty prin Ovidiu Herea, după ce Miron a faultat în careu. Cea mai mare ocazie a botoșănenilor din prima repriză a fost șutul lui Gabi Vașvari care a trecut puțin peste poarta apărată de Bălgrădean.

Elevii lui Leo Grozavu au început mai bine cea de-a doua repriză, Vașvari şutând de la 20 de metri dar mingea trece puţin peste poarta lui Bălgrădean. În minutul 50, Buş şutează din marginea careului dar portarul ilfovean are o intervenţie bună. În minutul 67, Buş îşi trece în cont încă o ocazie. Reia cu capul din şase metri dar Bălgrădean scoate din nou. Dominarea botoşănenilor avea să se concretizeze în minutul 71. Laurenţiu Buş a preluat la marginea careului, a trecut de un adversar şi a reuşit să-l învingă pe Bălgrădean.

Finalul partidei a aparţinut botoşănenilor care şi-au masat adversarul în propriu careu dar nu au reuşit să mai marcheze încă o dată pentru a câştiga partida.

Echipele de start:

FC Botoşani: Albuţ – Unguruşan, Miron, Cucu, Muşat – Vaşvari, Cârstocea – Roman, Herghelegiu, L. Buş – Elek

Rezerve: Cobrea, Patache, Burcă, Bordeianu, Moruţan, Endrick, Târnovan

Concordia C: Bălgrădean – Bărboianu, Dobrosavlevici, Melinte, Bucurică, Albu, R. Costin – Ciobanu, Herea, Serediuc – M. Cristescu

Rezerve: Drăghia, Feussi, Munteanu, Pena, Răducanu, Răsdan, Grădinaru

Partida următoare pentru FC Botoșani va fi sâmbătă, 11 februarie de la ora 18:00 pe Municipalul botoșănean contra formației CSU Craiova.