Etapa 18: FC Botoșani 0-0 Gaz Metan Mediaș

În etapa a 18-a a Ligii 1 Orange FC Botoșani a întâlnit pe teren propriu echipa condusă de Cristi Pustai, Gaz Metan Mediaș, echipă aflată pe locul doi în clasament.

Prima repriză a fost una controlată total de botoșăneni fără însă rezultate pe tabela de marcaj. Prima mare ocazie a meciului o are Vașvari printr-un șut de la aproximativ 35 de metri din lovitură liberă dar fostul portar al botoșănenilor, Răzvan Pleșca scoate, mingea de sub transversala porții. În minutul 42 Bordeanu părăsește terenul accidentat, iar în locul lui a intrat Mihai Roman. Portarul medieșean are o noua intervenție bună la șutul puternic al lui Golofcă în prelunigirile primei reprize și respinge mingea în corner.

Al doilea mitan a început cu ghinion pentru FC Botoșani prin eliminarea lui Miron în urma unui fault făcut ca ultim jucător. Eric execută lovitura liberă dar portarul botoșănean Iliev respinge spectaculos. Susnjar de la oaspeți este și el eliminat după o lovitură asupra lui Astafei. Mijlocașul Golofcă este eliminat în minutul în minutul 57 pentru o simulare și botoșănenii rămân în nouă jucători pe teren. În minutul 65 elevii lui Leo Grozavu sunt aproape de a deschide scorul prin Astafei care șutează din întoarcere dar mingea lovește bara porții lui Pleșca. Cinici minute mai târziu Elek îi aşează perfect o minge lui Willie, dar acesta îl ia la ţintă pe Pleşca din apropiere. Ultima fază importantă a partidei s-a consumat în minutul 85 când Llullaku trimite mingea cu capul în transversala porții lui Iliev iar meciul se termină la egalitate, scor 0-0.

Echipele de start:

FC Botosani: Iliev – Dimitrov, Miron, Cucu, Muşat – Vaşvari, Bordeianu, Willie – Golofca, Matulevicius, Astafei

Rezerve: Albuţ, Plămadă, Burcă, Elek, Roman, Târnovan, Popovici

Gaz Metan: Pleşca – Creţu, Susnjar, Trtovac, Rugasevic – Bic, Zaharia, Danci – R. Romeo, Eric, Llullaku

Rezerve: Marinescu, Cristea, Munteanu, Buziuc, Axente, Olaru, C. Petre

În urma acestui rezultat FC Botoșani acumulează 25 de puncte și rămane pe locul șapte în clasament. Următoarea partidă pentru botoșăneni va fi în deplasarea de la Tg. Mureș, ocupanta locului 13 în clasament.