Costel Enache: „Elevii mei au forța să facă mult mai mult decât au făcut-o până acum”

Miercuri după-amiază a fost conferința de presă pentru partida din Liga 1 Betano contra formației CSU Craiova din cadrul etapei a 19-a. La conferință au luat parte antrenorul Costel Enache și jucătorii George Miron și Mihai Roman.

„Nu mai sunt meciuri ușoare pentru nici o echipă din campionat, există un echilibru clar în campionat cu rezultate neașteptate iar pentru noi fiecare meci devine foarte important și trebuie să spunem că nu ne așteaptă meciuri ușoare. Elevii mei au forța să facă mult mai mult decât au făcut-o până acum, ne-am autodepășit, am făcut lucruri extraordinare și mă bucură foarte mult consecvența cu care ne prezentăm la meciuri pentru că avem șase meciuri cu rezultate pozitive. Sunt băieții capabili să facă minuni și mai mari decât atâtea, dar nu la minuni ne așteptăm noi ci reale de nivelul nostru, cu ceea ce facem la antrenamente. Trebuie să subliniem că nu suntem singuri, fiecare echipă are obiective, se pregătește, sunt cluburi cu potențial financiar foarte bun, loturi echilibrate.
Mă gândesc doar la meciul cu Craiova, luăm lucrurile pas cu pas așa cum am făcut-o până acum. Sunt o echipă destul de camuflați tactic, am văzut abordări diferite, cred că va fi un joc de mijlocul terenului, echilibrat în care noi nu ne asumăm mari riscuri.”, a declarat antrenorul principal Costel Enache.