Cornel Șfaițer: ”Am suferit patru ani la rând în Cupa României dar acum am reuşit o calificare extraordinară„

Bucurie mare în tabăra FC Botoşani după calificarea în optimile Cupei României. Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, consideră că este cea mai frumoasă calificare, ţinând cont de numele şi valoarea adversarului eliminat.

„O seară minunată. Am trecut de un adversar puternic. Să joci în faţa CFR-ului 300 de minute şi să nu fii învins, e o mare performanţă. Am reuşit cea mai frumoasă calificare, în faţa unei echipe puternice, care se bate la campionat. Am suferit patru ani la rând în Cupa României dar acum am reuşit o calificare extraordinară. Mă bucur pentru băieţi. Mă bucur pentru un Târnovan, Târşa, Rodriguez, Oaidă, jucători care au jucat mai puţin. Sunt jucători pe care Costel se va putea baza în viitor. Am avut încredere chiar dacă am primit golul. A fost şansa de partea noastră. Au fost momente bune, între minutele 75 şi 90 chiar am dominat jocul. Ei eu avut momente mai bune în prelungiri. E o mare dezamăgire pentru cei de la CFR. Am discutat cu ei înainte de joc. Banii care vor veni de la FRF îi vor lua ei. An de an a fost prima promisă. Anul acesta o vor lua“, a spus Cornel Şfaiţer.