Conferință de presă (06.09.2017)

Miercuri de la ora 12:00 a avut loc conferința de presă în vederea partidei din etapa a -9 a a Ligii 1 Betano dintre FC Botoșani și Astra Giurgiu. La conferință au luat parte principalul Costel Enache și jucătorii Sebastian Chitoșcă și Andrei Dumitraș.

”Vrem să continuăm jocurile bune, avem foarte multe mijloace de a ne exprima în teren, suntem o echipă bună pe contraatac, o echipă care ne apărăm organizat dar am vazut si jocuri care am atacat poziționat și am făcut-o foarte bine. Trebuie sa trag un semnal de alarmă, să subliniez că întâlnim o echipă organizată deși e o echipă în formare, se vede o echipă stabilă, echilibrată și jocul de vineri va fi unul echilibrat.
După această pauză, personal îmi era dor să reintrămm în starea aia de emoție, de concentrare, nu cred că a fost o pauză foarte lungă încât să ne dezechilibreze în anumite puncte, am folosit-o și noi pentru a o corecta aspecte din jocul nostru.
Stelian Cucu a început antrenamentele însă e departe de a fi folosit la joc, e într-o perioadă în care încercăm să-l readucem din punct de vedere fizic. Mai avem trei antrenamente până la ora jocului, în principiu antrenamentele sunt un criteriu de selecție pentru jocuri.”, a declarat principalul botoșănean Costel Enache.