Mircea Rednic: „Eu cred că meritam să obținem cel puțin un punct”

Poli Iași are patru înfrângeri în 2020 și a ajuns pe loc de retrogradare în Liga 1. Antrenorul Mircea Rednic nu este foarte îngrijorat de situația în care se află echipa și spune că elevii săi au făcut la Botoșani cel mai bun meci de până acum.

“Același scenariu. Jucăm bine, avem 1-0 și apar moment de relaxare. Le-am spus: atenție mare că vor face presiune. Au făcut două schimbări și în două situații am primit două goluri după care echipa a reacționat bine, am reușit să punem presiune pe adversar. După părerea mea, e cea mai bună evoluție de când am venit la echipă. Eu cred că meritam să obținem cel puțin un punct. S-a terminat campionatul regulat, începe un nou campionat, nu mai avem voie să facem greșeli. Botoșaniul e echipa de pe locul trei în campionatul României, nu a fost mare diferență. Poate mai multă omogenitate. Au fost două goluri primate pe relaxare”, a spus Mircea Rednic.