Mihai Ștețca: „Îmi place să mizez pe un portar care este bine pregătit”

FC Botoșani are începând din această săptămâna aceasta, un nou antrenor cu portarii. După ce Alin Bordeanu a a dat curs ofertei primite de la mircea Rednic, urmând a face parte din staff-ul acestuia la atabi, Costel Enache a optat pentru Mihai Ștețca pentur postul de antrenori cu portarii.

Noul membru al staff-ului tehnic botoșănean s-a arătat mulțumit de portarii din lotul FC Botoșani și spune că la această oră sunt foarte bine pregătiți. El intenționează să mizeze pe Eduard Pap dar spune că are mare încredere în Ianoș Brînză.

„Îi mulțumesc lui Costel pentru încrederea acordată și clubului FC Botoșani pentru această oportunitate care mi-a oferit-o. Aș vrea să-l menționez pe Alin Bordeanu, un om deosebit care m-a ajutat în primele mele zile, să mă integrez în staff. Am găsit trei portari foarte bine pregătiți. Pentru mine reprezintă un avantaj foarte mare. Îmi doresc să existe un progres, să am liniște și să ne realizăm toate obiectivelor. Nu sunt adeptul rotației. Îmi place să mizez pe un portar care este bine pregătit, care inspiră siguranță echipei. Îmi doresc un portar care să fie respectat în cadrul echipei și să ofere siguranță și liniște. Pe Edi Pap îl cunosc de mai mult timp, înainte de a veni la FC Botoșani. Pe Martin nu l-am cunoscut până am venit aici dar acum pot să spun că este o alegere bună. În Brânză am toată încrederea. Orice antrenor își dorește un portar tânăr care după aceea poate să reprezinte cartea lui de vizită. Am mare încredere în el și sunt sigur că va face o figură frumoasă în fotbalul românesc”, a declarat Mihai Ștețca.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of