Marius Croitoru: „Îmi felicit băieții pentru atitudine și pentru jocul prestat”

După înfrângerea cu 2-1 în fața formației Astra, Marius Croitoru a declarat vina îi aparține lui pentru acest eșec și și-a felicitat jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o și pentru jocul prestat.

FC Botoșani a pierdut meciul cu Astra deși a fost superioară la toate capitolele, mai puțin goluri marcate. A avut o posesie de 60%, a avut 15 ocazii de gol față de numai cinci ale giurgiuvenilor. La capitolul șuturi pe poartă a fost 7-5 iar la șuturi spre poartă 8-0. Cu toate acestea, Astra a obținut toate cele trei puncte.

„Atâta timp cât toate statisticile au fost de partea noastră după meci… Singurul lucru care ne-a lipsit a fost cea mai importantă statistică, cea a golurilor. Când încerci să joci fotbal, e normal să te deschizi. Noi am încercat să jucăm fotbal. Au fost pragmatici, au știut ce vor, au renunțat la fotbal, au făcut ce și-au propus, și-au atins scopul, îi felicit. Îmi felicit băieții pentru atitudine și pentru jocul prestat. Înfrângerea este sută la sută a mea. Singurul vinovat eu sunt. Îmi reproșez că nu am fost în stare să mai marcăm un gol. Am jucat fotbal, am avut posesie, șuturi la poartă. Eu sunt antrenor și eu trebuie să răspund de tot ce înseamnă rezultate. Singura obligație a lor este să aibă atitudine. Eu am obligația rezultatului”, a spus Marius Croitoru.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of