Liviu Ciobotariu: „În mare parte lotul este făcut, mai avem doua două-trei semne de întrebare” (video)

Vacanța s-a încheiat pentru jucătorii echipei FC Botoșani. Duminică la prânz, roș-alb-albaștrii au venit la reunirea lotului după care au efectuat primul antrenament din 2019. De la reunire au lipsit Soiledis, Ongenda și Fabbrini fiind învoiți de antrenorul Liviu Ciobotariu, ei urmând să revină la pregătire înainte de plecarea în cantonament. În schimb, la reunire au fost prezenți austriacul Marcel Holzmann, plus Bogdan Melinte, Răzvan Andronic, Radu Marinescu și Bogdan Filip. Cei patru tineri jucători au fost promovați de la echipa a doua și de la echipele de juniori.

”În mare parte lotul este făcut, mai avem doua două-trei semne de întrebare în ceea ce privește jucătorii care vor veni. Sunt convins că doriți să aflați componența lotului, însă în momentul de față nu suntem sută la sută siguri de venirea a doi-trei jucători. În ceea ce privește plecările avem Trujic, Brekalo și Papa, la ale căror servicii am renunțat. Ca și sosiri certe avem un austriac, Marcel Holzmann. Mai așteptăm, suntem în negocieri avansate cu cu vreo doi, trei jucători. Ca și poziții sunt sigur că vă interesează, este vorba de doi atacanți și un fundaș central. În linia mediană stăm foarte bine.”, a declarat principalul Liviu Ciobotariu.

FC Botoșani va pleca pe 10 ianuarie în Antalya, unde va susține cinci meciuri amicale.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of