Leo Grozavu: ”Noi intrăm pe terenul de joc la fel ca şi adversarii. Nu ştim cum e terenul”

Antrenorul principal al FC Botoşani se declară mulţumit de rezultat şi de evoluţia elevilor săi, din partea a doua a meciului cu Pandurii. El spune că nu îşi explică relaxarea jucătorilor săi de la scorul de 1-0 când le-au permis gorjenilor să reintre în joc.

“În primul rând sunt bucuros pentru cele trei puncte şi îmi felicit echipa, în special pentru repriza a doua. În prima repriză am început foarte bine, am făcut 1-0, am avut încă o ocazie foarte mare să facem 2-0. Nu am făcut-o după care s-a instalat un pic de autosuficienţă şi ne-a costat. Parcă eram alţi jucători decât cei care am început jocul. A fost un pic de degringoladă, fără să fie periculoşi adversarii. Important este că am luat cele trei puncte, că echipa a ieşit agresivă în a doua repriză, ceea ce a pregătit de la început. Nici eu nu îmi dau seama ce s-a întâmplat după golul marcat când am pierdut agresivitatea, ne-am retras şi i-am lăsat pe cei de la Pandurii să joace. Şi ora ciudată de disputare a jocului, şi un teren foarte uscat”, a declarat Leo Grozavu.

Leo Grozavu este nemulţumit de condiţiile pe care le are la dispoziţie în această perioadă şi de faptul că nu poate pregăti în condiţii normale meciurile de campionat. Mai mult, el spune că suprafaţa de joc de pe stadionul Municipal s-a stricat în urma meciurilor jucate în 2017.

“Noi intrăm pe terenul de joc la fel ca şi adversarii. Nu ştim cum e terenul, jucăm pe un teren uscat, nu ne avantajează deloc. Suntem agresivi, jucăm pe atac, avem nevoie de viteză dar pe un teren uscat, ce să faci? Lumea ne înjură de fiecare dată dar nu ştie cum ne desfăşurăm activitatea. În patru săptămâni am făcut un antrenament la Suceava pe teren sintetic, de dimensiuni normale. Apoi strigăm în tribună că de ce nu dăm 15 goluri. Şi băieţii ăştia au dreptate. Noi ne antrenăm ca să ne antrenăm, să nu pierdem tot. nu e ceea ce trebuie să facem. E mult prea multă improvizaţie. În momentul de faţă, terenul s-a stricat foarte tare. E uscat, e ca un câmp cu fân. Instalaţia de apă e golită”, a declarat Leo Grozavu.