Jucătorii FC Botoșani s-au reunit la stadionul „Municipal”

Elevii lui Costel Enache s-au reunit astăzi, 18 iunie 2018 după o vacanță de două săptămâni. Un singur transfer a fost perfectat în această pauză competițională, la FC Botoșani fiind adus un jucător grec pentru postul de fundaș stânga, Aristeidis Soiledis, dar și un preparator fizic italian, Alessandro Cittadino, în locul lui Massimo Stalteri.

„A fost o vacanță binevenită, aveam cu toții nevoie de puțină relaxare, de a găsi surse de a ne încărca energiile și să plecăm cu încredere la noul drum. Avem mai mulți de paisprezece jucători la reunire dar mulți dintre ei cu care am avut contact au refuzat ba România, ba contactul cu Botoșani deși inițial și-au exprimat acordul de a veni probabil au fost alte oportunități sau alte lucruri care au făcut să renunțe la colaborarea cu noi. Avem în plan și jucători români dar sincer soluțiile mai ieftine sau mai la îndemână sunt cu jucătorii din străinătate. Nu vorbim de brazilieni, argentinieni ci de jucători care trăiesc în același mediu cu noi, zonă apropiată, campionat asemănător cu al nostru, nu jucători care să vină cu cultură diferită și să aibă nevoie de adaptare foarte mare. Ca certitudini, astăzi în jur de ora zece va veni un jucător grec, Aristeidis Soleidis, cu care cred că putem acoperi partea stângă, mai sunt mulți jucători pe care vrem să îi vedem la probe dar nu sunt certitudini. Aristeidis are un trecut frumos, un jucător comunicativ, deschis și cred că poate ajuca bine echipa.

În legătură cu Andrei Burcă, știți bine politica clubului și eu sunt de acord cu acest lucru pentru că trebuie să ne auto finanțăm și să promovăm jucători. Dacă vor veni oferte reale și care să mulțumească clubul eu cred că e bine. Deocamdată nu se pune problema, sunt doar chestii de presă oarecum forțate. Ați văzut a venit primul la antrenament, e motivat, pregătit să înceapă un nou drum cu FC Botoșani. Suntem ca vara trecută și suntem cam în aceași situație, cu multe schimbări în lot, încercăm să facem un lot mai echilibrat să nu aducem jucători cu o vârstă înaintată din dorința de a avea continuitate doi-trei ani cam cu același lot de jucători. Lotul este undeva la 24 de jucători. Ce ar fi viața la sport fără riscuri sau provocări? Este o provocare și mergem cu ea în continuare. Vom vedea dacă suntem capabili de a accesa play-off-ul dar cu obiectivul acesta trebuie să plecăm dar trebuie să constuim un lot care poate accesa acest obiectiv.

Avem un om nou în staful tehnic. Din păcate Massimo Stalteri ne-a părăsit, a găsit ceva mai bun pentru el probabil iar în locul lui a venit un fost coleg de școală, tot italian, Alessandro Cittadino, un preparator fizic tânăr, care a lucrat la mai multe cluburi, nu foarte cunoscute în Italia dar care are un istoric interesant pentru că este foarte bine pregătit pe partea de recuperare. Cred în el, am discutat mult cu el înainte pentru a mă convinge că mă poate ajuta, un tip foarte comunicativ, cu simțul umorului și sunt convins că este o soluție bună pentru FC Botoșani. Are cursuri de Coverciano și multe alte studii în domeniu și cred că e un câștig pentru noi. ”, a declarat principalul botoșănean, Costel Enache.

Mai multe imagini de la reunire pe pagina oficială de Facebook