Etapa 10 Playout: Dunărea Călărași 0-2 FC Botoșani

foto: Facebook AFC Dunărea Călărași

FC Botoșani se impune cu 2-0 la Călărași și și-a asigurat prezența în Liga 1 și în următorul sezon. Cele două goluri ale partidei au fost marcate de Fulop și Golofca.

Echipele de start

Dunărea: Straton – Gligorov, Dobrosavlevici, Luchin, Sîrghi – Ammari, Simion, Henderson, St. Filip – Iancu, D. Benzar

Rezerve: Calancea, Mendy, Ben Djemia, Bourceanu, Honciu, I. Stoica, V. Munteanu

FC Botoşani: Fraisl – Piţian, Miron, Burcă – Patache, Papa, J. Rodriguez, Fabbrini, Golofca – L. Fulop, M. Roman

Rezerve: Pap, Chindriş, Tarsa, Karaboue, Ongenda, L. Buş, Oaidă

În minutul 27, Golofca pătrunde în careu, este blocat de Sîrghi și Luchin iar centralul Istvan Kovacs arată punctul cu var. Lorand Fulop execută și marchează iar din minutul 29 FC Botoșani conducea cu 1-0. Gazdele au ieșit la joc după primirea golului dar nu au reușit egalarea chiar dacă Martin Fraisl a făcut câteva greșeli mari. În minutul 45, Golofca are o execuție cum rar vedem prin Liga 1 și marchează pentru 2-0.

Repriza secundă începe cu o șansă de gol a lui Fabbrini după care Gabi Iancu este aprope de a reduce din diferență. Odată cu trecerea timpului, FC Botoșani a făcut pasul înapoi și le-a permis celor de la Dunărea Călărași să controleze jocul. Fulop putea face dubla dar preferă un dribling în plus după care simulează în careu și se alege cu un cartonaș galben. Liviu Ciobotariu este mulțumit de rezultat și îi trimite pe teren pe Oaidă și Târșa, doi jucători de profil defensiv.

Partida se încheie cu victoria echipei FC Botoșani care s-a distanțat la 11 puncte de Dunărea Călărași, echipă aflată pe primul loc retrogradabil.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of