Devis Mangia: „Suntem fericiți de calificare și mai puțin fericiți de modul în care am jucat”

CSU Craiova a pierdut cu 2-1 la Botoșani dar s-a calificat în finala Cupei României deoarece în tur s-a impus cu 5-1. Antrenorul oltenilor a început meciul de la Botoșani cu echipa de bază deoarece nu a vrut să riște ratarea calificării.

„În primul rând vreau să felicit echipa FC Botoșani pentru fotbalul pe care l-a jucat astăzi. Suntem fericiți de calificare și mai puțin fericiți de modul în care am jucat. Cel mai important lucru este calificarea în finala cupei, după 18 ani. Pentru Universitatea este un lucru extraordinar. Am considerat că nu este o idee bună să menajez jucătorii iar după aspectul jocului se pare că am avut dreptate. Trebuie să recuperăm pentru meciul cu FC SB iar în acea partidă să dăm tot ce avem mai bun”, a spus Devis Mangia, antrenorul echipei CSU Craiova.