Dan Alexa: „Cred cu tărie în salvarea de la retrograre”

Dan Alexa, antrenorul principal al formației Dunărea Călăraşi, a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au câștigat-o în fața FC Botoșani pe „Municipal”, scor 2-1, că trupa pregătită de Liviu Ciobotariu a intrat în urma acestui rezultat în hora retrogradării.

„Cred că am fost echipa mai bună. Am arătat un altfel de spirit spre deosebire de meciurile trecute. Am fost echipa care pe lângă cele 2 goluri am mai avut alte trei situaţii de a înscrie. Nu e uşor să revii când eşti pe poziţia pe care eşti şi primeşti şi gol la începutul jocului pe un teren ca al celor de la Botoşani. Am arătat foarte mult spirit şi sunt bucuros pentru că e o victorie nu doar de moral, ci şi foarte importantă pentru noi. Botoşani a intrat în hora retrogradării. Cred că s-a complicat play-out-ul pentru multe echipe. Arătăm foarte mult spirit, dacă păstrăm linia asta, meciul cu Voluntari e o finală. O echipă care pare favorită, e o echipă care a demonstrat de când a venit Bergodi o formă excepţională, o echipă care a ieşit din zona periculoasă. Pleacă favoriţi împotriva noastră şi sper să ne ridicăm la nivelul lor. Cred cu tărie în salvarea de la retrograre, pentru că, dacă am fi pierdut azi, era foarte greu. Am fi rămas la 5 puncte de Hermannstadt şi era foarte greu, aşa au rămas doar două şi avem meciurile directe cu ei” , a declarat Dan Alexa, antrenorul formației Dunărea Călăraşi.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of