Notice: is_tax was called incorrectly. Conditional query tags do not work before the query is run. Before then, they always return false. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 3.1.0.) in /home2/fcbotosani/public_html/wp-includes/functions.php on line 5663
Cornel Șfaițer: ”Jucătorii trebuie încurajați, dar am devenit pretențioși cu toții” – FC Botoșani

Cornel Șfaițer: ”Jucătorii trebuie încurajați, dar am devenit pretențioși cu toții”

Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani a declarat că victoria cu Pandurii a fost una muncită, recunoscând că unii dintre jucătorii cărora Leo le-a dat şansa să joace nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, unul dintre cei vizaţi fiind apărătorul George Miron.

„Sunt mulţumit pentru cele trei puncte. E o victorie importantă pentru noi. Sincer vă spun, mi-a fost frică de acest meci. Am început binişor, puteam face 2-0, dar am fost egalaţi şi puteam chiar lua golul doi. Am scăpat cu şansă şi pot spune că am trăit cu emoţii meciul. Important este că am terminat cu bine acest meci şi că am câştigat. Cel mai mult mă bucur pentru Kuku. Şi cu Craiova şi cu Pandurii a făcut diferenţa în momente cheie.

Vă spun sincer că și eu am fost trist la 1-1, la o pasă greșită a lui Bordeianu, spectatorii au reacționat …. Păcat! Jucătorii trebuie încurajați, dar am devenit pretențioși cu toții. Au fost momente când jucătorii trebuie încurajați, dar la 2-1 și 3-1 atmosfera a fost frumoasă”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.