Conferință de presă (26.07.2018)

Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani a declarat că partida de pe „municipal” de la ora 21:00 cu FC Hermannstadt, din cea de-a doua  etapă a Ligii I se anunță a fi una foarte dificilă.

„Ne așteptă un joc greu și din punctul meu de vedere Hermanstad este o echipă bună a campionatului care va face probleme multor echipe. Eu merg în continuare cu încredere, cu partea pozitivă, bazată pe evoluția jucătorilor pe modul în care s-au antrenat săptămâna asta și pe modul în care s-au antrenat săptămâna asta și pe modul în care îi simt în vestiar, pentru că văd din nou un grup unit, care se simte bine împreună. Asta este forța lor și dacă știu să o gestioneze vor avea numai de câștigat. Ideea este că avem nevoie de cele trei puncte. Punctele le vom obține cu armele pe care știm să le mânuim cel mai bine”, a declarat Costel Enache.

 

Mijlocașul Lorand Fulop, autorul golului prin care FC Botoșani a plecat cu un punct din Gruia în remiza 1-1 cu CFR Cluj, a declarat că presiunea la meciul cu Hermannstadt este mult mai mare decât cea din prima etapă.

„Am dat gol în prima etapă și sper să o țin tot așa. meciul va fi mai greu ca la Cluj. Acolo nu eram obligați să scoatem punct sau să batem. În schimb cu Hermannstadt suntem condamnați să câștigăm. Sper să avem reușite și să câștigăm. Am început ca titular dar asta nu însemană că am tricoul de titular asigurat. Trebuie să muncesc mai mult și să lupt pentru locul meu în echipă. Îmi doresc să fiu sănătos și să joc cât mai multe meciuri. Acum sunt la 100%. Postul meu e în spatele vârfului. Acolo mă simt cel mai bine. Am jucat și atacant dar aici în spatele vârfului mă simt cel mai bine”, a declarat Lorand Fulop.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of