Conferință de presă (12.03.2018)

Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani, se așteaptă la un meci echilibrat, la fel cum au fost cele două partide din prima parte a sezonului. El le-a transmis jucătorilor că meciul de mâine este cel mai important din acest sezon și că trebuie să-l câștige.

„E o oportunitate bună pentru noi de a îndrepta lucrurile. E o șansă să ieșim din nou în evidență. Ne așteaptă un joc greu cu o echipă bine organizată, o echipă cu valoare în compartimentul ofensiv. Și noi avem argmentele noastre pentru a spera la calificare. E un meci foarte important pentru noi, rămâne ultimul meci decisiv pentru un an întreg. Sperăm să găsim motivația necesară, energia, luciditatea și să fim capabili să mergem mai departe. Ambele jocuri cu Iași le-am avut la îndemână. În meciul de acasă am avut 2-0, am avut ocazii mari la 3-2. Și la Iași am avut oportunități foarte bune, ocazii și nu meritam să pierdem după aspectul jocului. Jocul de mâine îl văd unul echilibrat. Vor fi schimbări. E un joc în care nu trebuie să-ți asumi riscuri. Nu ai prea mult timp pentru a corecta. În campionat am făcut un egal cu Juventus dar sunt atâtea etape de a recupera. Într-o singură manșă trebuie să ai o siguranță defensivă dar în același timp trebuie să găsești și o soluție ofensivă pentru a depăși adversarul. Nu trebuie să dăm adversarului șanse de a ajunge într-o situație de a marca. Dacă ajung într-o situație în care conduc, cei de la Iași gestionează foarte bine jocul, știu să țină de minge, să comprime timpul, se apără aglomerat. Ideea este ca noi să nu ajungem la momentul acesta”, a spus Costel Enache.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of