Campania „Speranță pentru Antonio” continuă

La meciul de pe „Municipal” cu FC Voluntari, FC Botoșani a demarat o nouă campanie umanitară pentru Antonio Hoinaru, un copil de numai 13 ani, care suferă de o boală cruntă, fiind diagnosticat recent cu „Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă”.
La stadion au fost amenajate urne speciale unde suporterii au făcut donații pentru Antonio.

Veștile din Turcia, unde este internat Antonio Hoinaru sunt dătătoare de speranțe. Astfel, după zile de așteptări, cu frământări și gânduri mai puțin pozitive, a ajuns rezultatul de la maduvă (n.r. puncția lombară și medulară făcută săptămâna trecută), un rezultat mult așteptat.

„Antonio este gata pentru transplant, măduva e curată și se poate interveni. Vor pregăti camera pe secția de Hematologie și vom face internarea!!! Mă închin Domnului pentru această noutate care îmi va ușura puțin din suferința cu gândul că de acum suntem foarte aproape!!! Vă mulțumesc tuturor că ne sunteți alături la fiecare pas, mulțumesc familiei FC Botoșani și le urez succes în această seară!!! Nu voi avea cum să vă mulțumesc fiecăruia în parte…Sunteți foarte mulți, dar pentru fiecare în parte în sufletul meu este un enorm sentiment de recunoștință!”, a declarat Tatiana Sîrghi, mama lui Antonio, înaintea partidei cu FC Voluntari.

Urnele pentru strângerea de fonduri pentru Antonio vor fi și la meciul cu Gaz Metan Mediaș din data de 24 februarie, meci ce se va disputa pe Municipalul botoșenean în cadrul etapei a 25-a a Ligii 1 Betano.

Iată cum poți dona și cum poți fi alături de Antonio!

Asociaţia „Salvează o inimă” a răspuns prompt la strigătul de ajutor al familiei şi a demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma – https://salveazaoinima.ro/campaigns/antonio-hoinaru/.

De asemenea, mai pot fi făcute donaţii şi prin SMS, la 8832, cu textul Antonio, sau prin transfer bancar în conturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),

RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),

RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of