Amical: FC Botoșani 1-2 Baltika Kaliningrad (Liga a II-a Rusia) (VIDEO)

FC Botoşani a jucat în această după amiază primul meci amical din cantonamentul din Turcia. Echipa antrenată de Costel Enache a întâlnit pe Baltika Kaliningrad (Liga a II-a Rusia).

Tehnicianu a început partida cu o echipă din care au făcut parte jucători cu minute mai puține în campionat. Ruşii de la Baltika Kaliningrad au reuşit să marcheze de două ori prin Aleksandr Kasyan (38) şi Victor Svezhov (44).

În al doilea mitan, Costel Enache a rulat tot lotul iar jocul botoşănenilor s-a îmbunătăţit simţitor. Dumitraş şi-a trecut în cont o bară, execuţia acestuia anunţând practic golul marcat în primul minut de prelungire al meciului de Olimpiu Moruţan. Reuşita decarului botoşănean nu a fost însă suficientă pentru ca gruparea locală să evite prima înfrângere din 2018.

În jocul contra celor de la Baltika Kaliningrad, Costel Enache a mizat din primul minut pe formula.

Pap – Unguraşan, Burcă, Tincu, Acsinte – Cucu, Rodriguez – Roman, Piftor, Chitoşcă – Axente. În partea a doua au intrat toţi jucătorii din lot.

Următorul meci amical este programat miercuri, de la ora 17.00, împotriva bulgarilor de la PFK Ludogoreț Razgrad, meci la care şi-au anunţat prezenţa şi acţionarii echipei.