Secunzii Alin Bejan şi Alin Bordeanu: ”Partida cu Timișoara nu va semăna deloc cu meciurile din sezonul regular”

Secunzii Alin Bejan şi Alin Bordeanu, care alături de preparatorul fizic Ovidiu Chiribici vor pregăti meciul cu ACS Poli Timişoara de mâine, au susținut prima conferinţă de presă după demisia lui Leo Grozavu. Cei doi au ţinut să-şi pună elevii în gardă, avertizându-i că partida cu ACS Poli Timişoara care va deschide această ediţie a play-out-ului nu va semăna deloc cu meciurile din sezonul regular al acestui sezon competiţional.

“Ţinând cont că au fost două zile în care mai mult s-a pus acentul pe incidentul de la Giurgiu, a rămas practic o zi până la ora jocului în care să ridicăm moralul jucătorilor, să încercăm să-i facem să-şi respecte meseria pentru care sunt plătăţi iar la ora jocului să fim într-o formă cât mai bună. Este un nou campionat, încercăm să scoatem maxim. Vom aborda jocul la victorie dar în acelaşi timp nu trebuie să neglijăm nici apărarea, nu trebuie să primim gol. Timişoara are jucători cu mare experienţă, care joacă de mulţi ani în Liga I, care au făcut multe puncte în campionatul ăsta. Va fi un joc diferit faţă de cel în care am câştigat cu 6-1. Au un antrenor cu experienţă, care îşi motivează bine jucătorii. Noi sperăm să fim mai inspiraţi, mai determinaţi. O execuţie, o sclipire a unui jucător, face diferenţa. Toată lumea aleargă, toată lumea se apără”, a declarat Alin Bejan.

La rândul său, Alin Bordeanu care a condus ieri antrenamentul echipei a declarat că băieţii s-au pregătit foarte bine şi s-au comportat profesionist.

„Băieţii au fost ok, au răspuns cerinţelor noastre şi s-au comportat ca nişte profesionişti. Noi sperăm să obţinem cele trei puncte. Noi tot timpul ne-am consultat, indiferent că a fost Leo sau că am fost noi doi”, a afirmat Alin Bordeanu.

Partida FC Botoşani- ACS Poli Timişoara, meci care va avea loc în prima etapă a play-out-ului Ligii I va avea loc mâine de la ora 20:30 pe stadionul „Municipal”, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi, Dolce şi Look.